luna femeii
Blog

Un martie în echipă: mamă-fiică

Idei de a petrece timp de calitate in luna femeii

Nimic nu mă înduioșează mai tare, decât felul în care copiii se uită la părinți și îi transformă în eroi cu superputeri, în modele și puncte de reper.

Cred că fiecare dintre noi, fetele, ne-am încălțat măcar o dată cu pantofii cu toc ai mamei și am visat că mergem și noi la serviciu. Sau am pândit momentul cel mai bun pentru a ține în mână trusa cu farduri, această cutie colorată cu care mama făcea magii.

Legătura între mame și fiice este una care cu greu se poate exprima în cuvinte.

Martie este luna femeii, așa se spune. Așa că ce-ai spune ca în această lună să petreci și mai multi timp special cu fiica ta și să vă faceți mici cadouri și ritualuri? Așa, ca între fete. Nu contează care este vârsta ei, că e „prea mică” sau „prea mare”, sunt convinsă că va aprecia această atenție, iar relația voastră va înflori.

Eu m-am gândit la câteva lucruri pe care cu drag vi le împărtășesc.

Ieșiți la cafea

Da, cafeaua este pentru oamenii mari, importanți și serioși, nu-i așa? Tocmai din acest motiv ea este fascinantă pentru fetița ta. De fiecare dată când te vede că o bei, își imaginează că și ea o să facă așa „când o să fie mare”. Și de fiecare dată când îi spui că mergi cu o prietenă „la cafea”, se gândește că această licoare apropie oamenii.

Așa că în luna femeii, scoate-o și pe ea la cafea! Desigur, nu trebuie să bea și ea aceeași băutură, ci o poate înlocui cu ceva ce-i seamănă bine. Crede-mă! Simpla idee că iese cu mami la cafea este de ajuns să o încânte.

Luați-vă rochițe la fel

Fetițele mici vor să ajungă ca mamele lor, iar până la o anumită vârstă, mama este centrul Universului; ea dă tonul în toate, inclusiv în modă.

Mi se pare foarte drăguță ideea de a vă face rochițe la fel. Pe de o parte, îi crează ei senzația că este ca mami și, pe de altă parte, îți aduce și ție aminte de fetița ta interioară, cea cu care poate nu te-ai mai jucat de mult.

Faceți o ședință foto doar voi două

Ședințele foto de familie sunt frumoase și amuzante. O ședință foto doar cu tine și fetița ta, în luna femeii, este ceva special, o amintire cu care veți rămâne amândouă mult timp.

Sugestia ar fi să transformați această ședință foto într-un ritual, un obicei al vostru pe care să-l repetați anual.

Ce spui de matching tattoos?

luna femeii-tatuaje

Este o idee mai îndrăzneață și se aplică pentru „fetițele” mai mari. Cu toate acestea, este o modalitate inedita de a vă marca într-un fel legătura. Și dacă sunteți amândouă iubitoare de tatuaje, de ce nu?

Poate că tatuajul este prea îndrăzneț, dar brățara cu siguranță se potrivește, indiferent de vârstă. Brățara este un simbol discret al legăturii și al prieteniei. Ea stă în jurul încheieturii ca o îmbrățișare și o declarație de iubire. Iar dacă are și un bănuț cu o semnificație unica, însemnătatea ei este cu atât mai mare.

luna-femeii-bratara-mama-fiica

luna-femeii-2

Te invit să-mi vizitezi shop-ul online și să alegi de acolo brățara care îți place cel mai mult, iar eu o pot transforma într-un set mamă-fiică.

Cu drag,

Georgiana

Surse foto: